Avertismentul lui Dorin Chirtoacă

Republica Moldova ar putea fi preluată de către Moscova, aşa cum s-a întâmplat în cazul Crimeei şi, recent, în regiunile Doneţk şi Lugansk, în momentul în care vor fi comise greşeli, a declarat primarul Chişinăului, prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.

“Moscova evident stă la pândă şi în momentul în care vor fi comise greşeli, Moldova ar putea fi preluată exact cum a fost preluată Crimeea sau acum regiunile Doneţk şi Lugansk”, a declarat primarul Chişinăului, prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, pentru RFI.

Dorin Chirtoacă a mai atras atenţia că menţinerea instabilităţii în Republica Moldova “nu doar ar da satisfacţie Rusiei, dar ar fi preluată destul de rapid şi fără mari dificultăţi de către Federaţia Rusă”.

Primarul Chişinăului a declarat că nu are emoţii cu privire la votul de joi, afirmând că este de părere că “lumea conştientizează că o asemenea situaţie nu poate trena la nesfârşit pentru Republica Moldova, întrucât este chiar periculos”.

“Guvernul care se formează astăzi, în cazul în care vom da dovadă de coerenţă, de corectitudine, de consecvenţă, în cazul în care va fi respectat acordul coaliţiei, care este unul corect, echilibrat (…), deci toate astea împreună sper să dea şansa ca timp de trei ani şi jumătate până la alegerile parlamentare oamenii să recapete încrederea în integrarea europeană (…)”, a mai spus Dorin Chirtoacă.

Mediafax

Foto: Captură video (TVR1)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *