Verde pentru 10 mil. de euro din creditul polonez

Ministerul Economiei va anunța în curând concursul pentru solicitanți din creditului oferit de Guvernul Poloniei pentru componenta industrială în mărime de 10 mil. de euro, comunică Puterea.

Agenții economici din Moldova vor putea beneficia de echipamente, utilaje, elemente de infrastructură, livrate în credit de antreprenorii din Polonia pentru proiecte în domeniul industriei și infrastructurii aferente cu rambursare în rate, pentru o perioadă maximă de 12 ani.

Primii trei ani vor reprezintă perioada de grație.

Valoarea contractelor pentru livrarea de bunuri şi servicii trebuie să fie minimum de jumătate de milion de euro și nu mai mare de 2,5 milioane euro, iar valoarea bunurilor şi serviciilor de origine poloneză, în cadrul contractelor pentru livrarea de bunuri și servicii, nu poate fi mai mică de 60%.

De notat că din totalul de 100 mil. euro a creditului de asistență a Guvernului Poloniei acordat Guvernului Moldovei, 10 milioane euro sunt în gestiunea Ministerului Economiei, iar 90 de milioane euro au fost distribuiți Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Solicitanții pot obține informații despre opțiunile/condițiile acordării mijloacelor din contul creditului de asistență polonez la Unitatea de Implementare a Grantului Acordat de Guvernul Japoniei (www.jnpga.md sau la e-mail: cebanalexandr@yahoo.com).

Foto: internet.ge 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *