PLDM s-a răzgândit în al 12-lea ceas

Consiliul Politic Naţional al PLDM a decis, luni seara, să delege fracţiunii parlamentare prerogativa de a iniţia discuţii politice privind instituirea unui nou guvern, transmite Puterea.

Decizia, după cum s-a exprimat într-un briefing liderul interimar al formațiunii, Valeriu Streleț, a fost luată „nu în unanimitate”.

În prima jumătate a zilei de marţi, 1 decembrie, PLDM va lansa invitaţii pentru discuţii şi consultări către partidele care şi-au anunţat disponibilitatea de a participa la constituirea unei majorităţi pentru învestirea guvernului.

PLDM menționează că a conștientizat că, „în perspectiva imediată”, fără participarea PLDM nu poate fi învestit un guvern, care să menţină țara pe făgaşul integrării europene, iar PDM a eșuat în tentativele de a forma o majoritate după declarase.

În cadrul negocierilor, PLDM își propune ca obiective adoptarea unei foi de parcurs pentru scoaterea din subordonare de partid a instituţiilor; un premier neafiliat politic; condiţii egale pentru toate părţile participante la consultări și asigurarea caracterului public al negocierilor .

Foto: pldm.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *