Tag Archives: PLDM

„Generalul” PLDM pleacă din funcție și din Parlament

Victor Roșca a anunțat că și-a depus mandatul de deputat al PLDM. Acesta a spus că a recurs la acest gest din motive de sănătate, iar în luna mai va demisiona și din funcția de Secretar General al PLDM.

Maia Sandu obrăzește PD-ul

Liderul PAS, Maia Sandu, condamnă aderarea a şase deputaţi PLDM la Partidul Democrat, calificând acţiunile conducerii PDM drept „o demonstrație cinică”.

Un deputat PLDM și-a depus mandatul. Cine îi ia locul

Proaspătul deputat PLDM, Alexandru Barbăroșie, a renunțat la mandat, optând pentru funcția de președinte al raionului Anenii Noi. Barbăroșie a reușit performanța de a fi deputat doar timp de două săptămâni.

Minus un deputat în fracțiunea parlamentară a PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat, joi, pe o rețea de socializare că deputatul Angel Agache a fost exclus din fracţiune.

Fondatorii PLDM au părăsit partidul

Cinci fruntași ai Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au părăsit partidul, anunțând că nu sunt de acord cu devierile conducerii formațiunii față de prevederile programului de activitate.

PLDM are un nou deputat în Parlament

Este vorba de Alexandru Barbăroșie, care a fost președintele raionului Anenii Noi, iar mandatul de deputat al acestuia a  fost validat azi de Curtea Constituțională în contextul în care la 2 martie a devenit vacantă o funcție de deputat după demisia deputatului PLDM, Chiril Lucinschi.

Maia Sandu: acest lucru nu se va întâmpla

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu a declarat că este exclusă fuzionarea PLDM și PAS, și că nu s-a decis dacă va fi format un bloc electoral comun din PAS, Partidul DA și PLDM.

Deputatul care a preluat mandatul lui Filat s-a retras din PLDM

Simion Griștiuc, deputatul care a preluat mandatul lui Vlad Filat, a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

PLDM nu vrea un nou sistem electoral

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu este de acord cu o eventuală modificare a sistemului electoral în R. Moldova, subiect care se discută în ultima vreme.

PLDM vrea ca Filat să rămână deputat

Un grup de deputați din fracțiunea parlamentară a PLDM au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită ca judecătorii să se expună asupra constituționalității ridicării mandatului de deputat care îi aparține lui Vlad Filat.