Al patrulea președinte al RM a împlinit 70 de ani

dcnews.ro

Președintele Nicolae Timofti a împlinit, sâmbătă, 70 de ani.

Nicolae Timofti a fost ales șef de stat la 16 martie 2012, cu 62 voturi a coaliției majoritare și cu un vot al deputatul neafiliat Mihai Godea. Timofti a fost ultimul președinte ales de Parlament.

„Domnia sa a fost singurul președinte al R. Moldova ca a acționat în spiritul loialității față de Constituție și cu respect față de valorile statului de drept”, a menționat pe o rețea de socializare fostul șef al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.

Fosta consilieră prezidențială pe probleme de politică internă, Aurelia Peru a scris pe o rețea de socializare că Nicolae Timofti „a fost„bătăuș” atunci când în discuție era Independența noastră și Valorile noastre Naționale”.

Aurelia Peru l-a îndemnat pe Nicolae Timofti să scrie o carte de memorii.

„Sunteți după Mircea Snegur, al doilea Președinte care aveți ce povesti despre ”labirinturile destinului”. Cel puțin, perioada când se negocia un Guvern PD. Încercați să o faceți”, a menționat fosta consilieră prezidențială.

Nicolae Timofti s-a născut la 22 decembrie 1948 în satul Ciutulești, raionul Florești. A exercitat mandatul de președinte al RM între 23 martie 2012 și 23 decembrie 2016. Până a fi ales șef de stat, Nicolae Timofti a fost judecător.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*