Se coace buba-n PL?! Anatol Șalaru: „Da, trebuia să se producă…”

Prim-vicepreședintele Partidului Liberal, Anatol Șalaru, a vorbit într-un interviu despre atmosfera din cadrul PL și despre o eventuală demitere a sa din formațiune.

Șalaru a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că, în pofida neînțelegerilor, atmosfera din partid este „constructivă”, iar întrebat dacă are de gând să părăsească PL a spus nu-l va părăsi, chiar dacă va fi dat afară.

„Nu mi-a trecut niciodată prin gând să părăsesc PL. Eu sunt preşedinte fondator. Am fost primul preşedinte al acestui partid, indiferent cum a fost partidul”, a spus Șalaru.

Totuși , acesta consideră că ar putea fi demis dacă problema va fi pusă pe ordinea de zi la congres sau la o şedinţă a consiliului central.

Întrebat dacă ar fi fost necesar să se producă un schimb de lider la nivel de partid, Anatol Șalaru a spus „da, trebuia să se producă un schimb de lideri, fără a da cu piciorul în cineva sau fără a fi înlăturat, dar nu s-a produs.”

„Aşa a considerat congresul, fiindcă congresul decide nu decid eu sau altcineva. Eu, la fel, am votat pentru actualul preşedinte”, a declarat Anatol Șalaru.

Precizăm că în ultima vreme presa a scris despre un conflict intern dintre Anatol Șalaru și Mihai Ghimpu. Ieri, Mihai Ghimpu a făcut aluzie că Șalaru și Dodon, deși se ceartă de ochii lumii, ar „colabora”.

Foto: adevarul.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*