Andrian Candu a îndemnat studenții să-și lanseze afaceri și să lucreze acasă

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a încurajat studenții să-și lanseze afaceri și să lucreze acasă profitând de oportunitățile oferite de programele lansate în ultimii ani, la o lecție publică, susținută astăzi, la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM).

Andrian Candu a vorbit despre economie și importanța pe care guvernarea o acordă dezvoltării afacerilor și atragerii investițiilor în țară.

Potrivit lui, în orice activitate este important să existe o planificare bună și obiective bine determinate.

„Criza din 2015 a fost depășită grație unei planificări foarte minuțioase a acțiunilor. Totodată, pentru o dezvoltare accelerată Parlamentul și Guvernul sunt axate pe modernizarea sistemului educațional, consolidarea statului de drept, asigurarea unei justiții independente și incoruptibile, susținerea agriculturii de performanță și a sectorului IT, precum și investiții în infrastructură”, a menționat spicherul.

Întâlnirile președintelui Parlamentului cu studenții se înscriu în campania de informare a tinerilor despre activitatea Legislativului și încurajarea implicării acestora în procesul decizional. Până acum Andrian Candu a avut o întâlnire cu studenții de la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Foto: parlament.md

3 Comments

  1. acuma abia incepe, dar sunt sigur ca peste inca un an sau doi, daca se pastreaza stabilitatea politica actuala, o sa fie destul de multi investitori, locuri de munca si evident studentii au sa aiba posibilitatea de a se angaja cu salarii decente in Moldova!

  2. Daca mai des studentii si elevii vor avea discutii si in general intrevederi cu oameni veniti din afaceri, atunci la sigur din 10 studenti, 3 isi vor face afacderi.

  3. Dacă vor vedea suport și sprijin de la stat la sigur tinerii vor alege să rămînă acasă în Mooldova decît să plece la munci negre peste hotare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*