Andrian Candu despre iarnă și sancțiuni economice vs viitorul R. Moldova

Când vorbim despre viitorul R. Moldova și unde vrem să fim, cu regret, apar elemente de securitate, amenințări că vine iarna și sancțiuni economice. Săptămâna viitoare organizăm, pentru prima data în istoria Parlamentului R. Moldova, o conferință pe Securitate, la care vom avea peste 15 delegații, inclusiv la nivel de conducere a Parlamentelor, experți notorii pe securitate. Evenimentul este organizat împreună cu colegii din Georgia, Ucraina și în parteneriat cu Consiliul Atlantic.

Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Andrian Candu, astăzi, la o întâlnire cu studenții de la USM, Facultatea relații internaționale, științe politice și administrative.

Potrivit președintelui Parlamentului, ca să trecem prin toate transformările în fiecare domeniu trebuie ca fiecare dintre noi, fiecare cetățean, să înțeleagă că de noi depinde cât de repede vom face parte din lumea occidentală și vom deveni eligibili pentru UE.

Totodată, întrebat despre geopolitică și alegeri Andrian Candu a spus „cu cât mai mult de apropiem de alegeri și exercițiul democratic apar dispute geopolitice, despre limbă, stataliști, unioniști, deoarece politicul slab ridică subiecte de identitate pentru că este mult mai simplu să divizezi țara în Est și Vest, să-ți asumi o parte din alegători și să mergi în alegeri”.  El a optat pentru fortificarea instituțiilor, lupta cu corupția și aplicarea legii egal pentru toți locuitorii țării.

Studenții au întrebat președintele Parlamentului despre lupta cu corupția, reforme, programul „Prima Casă” și tichetele de masă, precum și au discutat despre disciplină, stat de drept, responsabilitate și modele de dezvoltare.

Lecția publică de astăzi a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de marcarea, în perioada 19-23 februarie 2018, a Zilelor Studentului FRIȘPA.

Foto: parlament.md

4 Comments

  1. Trebuie sa se puna mai mult efort in solutionarea conflictului Transnitrean si in scoaterea de pe teritoriul R.Moldova, armata ocupantilor rusi. Deoarece securitatea R.MOldova este totodata si una din bazele dezvoltarii a tarii.

    • Da bine spui insa daca e sa ne gindim bine avem unpresedinte pro rus care ipartasestele planurile Moscovei si ține din tot adinsul sa federalozeze țara doar la un post rus TV, el a declarat că Republica Moldova trebuie să fie o federaţie, iar soldaţii ruşi trebuie să rămână în continuare în Transnistria. Federalizarea Republicii Moldova este scenariul prevăzut de „planul Kozak”, propus de ruși pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Asta ar însemna că autoritățile separatiste de la Tiraspol vor putea influența politica internă și externă a Republicii Moldova.

  2. Rușii ssunt gata să facă orice ca să dea o „lecție” RM , dar acum Moldova trebuie să aibă coaie să nu se dea la provocații!

  3. Securitatea noastră acum ca nico9dată are nevoie de consolidare și întărire, ca fiind principala în acest domeniu ce trebuie numaidecât de apărat și consolidat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*