Anul Familiei, inaugurat la Chișinău

moldpres.md

Anul 2019, declarat de șeful statului Anul Familiei, a fost inaugurat astăzi la Chișinău în cadrul unei ceremonii oficiale.

La eveniment a participat șeful statului Igor Dodon, împreună cu prima doamnă, Galina Dodon. Oficialul a anunțat despre elaborarea unui program național pentru protejarea și susținerea integrității familiilor.

„O atenție deosebită va fi acordată măsurilor sociale prin dezvoltarea unui program de sprijin pentru familiile tinere care au nevoie de o locuință. La fel de importantă este inițiativa privind plata capitalului de maternitate, care ne propunem să fie reactualizată prin majorarea cuantumului alocației unice pentru nașterea copiilor”, a spus Igor Dodon.

Totodată, în cadrul evenimentului, autoritățile publice centrale și locale au fost încurajate să desfășoare acțiuni consacrate Anului Familiei pentru a promova valorile acesteia în societate.

La ceremonia de inaugurare au evoluat mai mulți artiști autohtoni și au fost oferite premii mai multor familii.

Moldpres

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*