BNM scoate la schimb 5000 de monede de 10 lei

youtube.com / Banca Nationala a Moldovei

Banca Națională a Moldovei a decis să distribuie moneda cu valoarea nominală de 10 lei cu caracter comemorativ, dedicată aniversării a 25-a de la introducerea leului moldovenesc, prin intermediul ghișeului său, situat pe adresa bd. Grigore Vieru nr. 1, mun. Chișinău.

Astfel, moneda poate fi obținută în schimbul bancnotelor sau a monedelor care să acopere valoarea nominală de 10 lei, pe data de 28 decembrie a.c., precum și în perioada 2-4 ianuarie 2019, între orele 10.00-12.00.

În total, prin intermediul ghișeului BNM, vor fi distribuite 5 000 de monede, iar o persoană poate obține cel mult două unități. De regulă, bancnotele și monedele ajung în circulație prin intermediul băncilor licențiate, în baza solicitărilor acestora.

Moneda de 10 lei cu caracter comemorativ este acceptată ca mijloc de plată pe teritoriul Republicii Moldova și circulă în paralel cu bancnotele și monedele metalice care au valoarea nominală de 10 lei. Această monedă a fost pusă în circulație la 29 noiembrie a.c., când s-au împlinit 25 de ani de la introducerea monedei naționale a țării noastre.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*