Dodon se va întâlni cu Kozak

Întrevederea preşedintelui R.Moldova, Igor Dodon, cu vicepremierul rus, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei pentru dezvoltarea relaţiilor comercial economice cu RM, Dmitri Kozak, este preconizată pentru 12 septembrie la Moscova.

Despre aceasta anunţă presa rusă cu referire la un reprezentat al vicepremierului Federației Ruse.

Potrivit lui, anterior, la Moscova, Kozak s-a întâlnit cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în cadrul consultărilor privind cooperarea bilaterală dintre Rusia şi R.Moldova. Krasnoselski a fost la Moscova vineri şi a discutat cu Kozak „o gamă largă de probleme de actualitate ale cooperării ruso-transnistrene”.

În special, părţile au menţionat „caracterul de succes al operaţiunii Federației Ruse de menţinere a păcii pe malurile râului Nistru şi au convenit că, în calitate de garant al păcii şi stabilităţii în întreaga regiune, aceasta ar trebui să continue în formatul existent”.

Președintele Igor Dodon a fost implicat duminică, într-un accident rutier. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Maxim Lebedinschi, a anunțat că Igor Dodon se simte bine.

Foto: ria.ru

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*