Filip și Pettit și au discutat despre parteneriatul strategic Moldova-SUA

Parteneriatul strategic dintre R. Moldova și SUA, precum și prioritățile de colaborare pe viitor au fost discutate în cadrul unei întâlniri dintre premierul Pavel Filip și Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit.

La începutul întrevederii, premierul a subliniat importanța parteneriatului cu SUA și a mulțumit diplomatului american pentru suport, abordare pragmatică și obiectivă.

„Suntem determinați să mergem înainte. Avem o Agendă largă de reforme și contăm mult pe deschiderea și sprijinul SUA pentru a o realiza”, a spus Pavel Filip.

Premierul a menționat că anul trecut acțiunile Guvernului au fost axate pe gestionarea unei crize, iar în anul 2017 vor fi depuse eforturi considerabile pentru implementarea reformelor prioritare, inclusiv pentru a spori popularitatea Uniunii Europene în rândul cetățenilor.

„Cea mai importantă este reforma administrației publice centrale, care a demarat odată cu reforma Cancelariei de Stat. Recent am aprobat și crearea Agenției Servicii Publice”, a adăugat Pavel Filip.

Ambasadorul SUA a menționat că Executivul de la Chișinău va reuși, pas cu pas, punerea în aplicare a tuturor reformelor pentru îmbunătățirea nivelului de trai în țară și a reiterat disponibilitatea SUA de a acorda susţinere în acest sens.

Foto: gov.md

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*