La Berlin, Iurie Leancă a solicitat Germaniei să sporească sprijinul politic și economic pentru Moldova

În cadrul recentei vizite de lucru la Berlin, vicepremierul Iurie Leancă a solicitat autorităților germane să extindă sprijinul politic și economic pe care Germania o oferă R. Moldova.

În cadrul întrevederilor cu oficiali germani, vicepremierul Iurie Leancă a mulțumit părții germane pentru sprijinul politic și economic oferit Republicii Moldova, invocând necesitatea menținerii și extinderii acestuia.

Iurie Leancă a accentuat importanța sporirii sprijinului politic german în vederea apropierii R. Moldova de UE, precum şi oferirea unei perspective europene clare pentru RM.

Interlocutorii germani au salutat reformele întreprinse de Executivul de la Chișinău și au insistat asupra continuării lor și organizării unor alegeri libere și corecte în toamna anului curent.

Vicepremierul Iurie Leancă s-a întâlnit, la Berlin, cu șeful administrației președintelui Germaniei, Stephan Steinlein; ministrul de stat la Ministerul Federal de Externe, Niels Annen; secretarul de stat la Ministerul Federal pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, Maria Flachsbart, cu mai mulți deputați germani; prim-adjunctul consilierului pentru probleme de securitate și politică externă al Cancelarului federal Angela Merkel, Joachim Bertele, ambasadorul împuternicit pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală în cadrul MAE federal german, Andreas Peschke și cu directorul politic din cadrul Ministerului federal al apărării, Geza Andreas von Geyr.

Vizita lui Iurie Leancă la Berlin a avut loc în perioada 17-19 aprilie a.c.

Foto: gov.md

2 Comments

  1. Vedem că tot mai mulți parteneri externi insistă să continuăm reformele începute și ne asigură că vom avea parte de susținere în continuare, păi în așa caz nu vad ce v-ar impedica să continuați în același ritm.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*