Ministrul de Externe Galbur: Acordul de Asociere cu UE e un pas care a asigurat ancorarea fermă a țării în procesul de modernizare

Vicepremierul, ministrul de Externe, Andrei Galbur, susține, cu ocazia celor trei ani de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, că semnarea acestui document şi lansarea implementării reprezintă una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea R. Moldova din ultima perioadă.

„Este un pas care a asigurat ancorarea fermă a R. Moldova în procesul de modernizare, având o agendă clară de reforme bazate pe modelul european de bunăstare şi prosperitate”, a declarat Galbur.

Vicepremierul susține că la trei ani de la implementarea Acordului de Asociere , rezultatele şi beneficiile obținute determină autoritățile să continue pe aceeași cale, făcând faţă provocărilor şi impedimentelor care inevitabil apar pe parcurs.

„Valoarea Acordului rezidă în puterea sa de transformare, dar şi în perspectivele pe care le deschide în faţa noastră în cazul realizării sale cu bună credinţă și anume, perspectiva de a ne integra în Uniunea Europeană”, menționează vicepremierul Andrei Galbur.

Foto: mfa.gov.md

3 Comments

  1. Din cate am inteles au ramas doar 20% din realizarea acordului de asociere. Nu a mai ramas mult si cred ca in timp de 2 ani se vor face reformele ce va duce la realizarea completa a acordului.

  2. și asta e adevăr pur, fără UE noi și acuma avea să fim la sapă de piatră, dar țara se modernizează, toate pămînturile noastre sunt lucrate de tehnică nouă, bună, acesta la fel e un mare succes

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*