Năstase s-a scăpat cu vorba despre cele „trei dimensiuni” de acțiune ale BE ACUM

fb.com

Copreședintele blocului electoral ACUM DA PAS, Andrei Năstase, susține că, dacă fracțiunea va fi în opoziție, va acționa pe trei dimensiuni: colaborare constructivă atunci când este vorba de chestiuni de interes național, competiție de idei și un conflict parlamentar dur, atunci când va fi vorba de abuzuri. Potrivit lui, în fond, astfel se realizează un control al opoziției asupra guvernării.

„Dar eu cred că este prematur în momentul de față să vorbim de pe ce poziție vom acționa. Cert este că avem un program bine elaborat, avem un set de acte normative, fie că sunt legislative sau nu, pe care o să le propunem întregului Parlament. Și am spus, vom demara demersurile noastre de deoligarhizare”, a declarat Andrei Năstase la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Totodată, liderul PPDA spune că este prematur să se vorbească despre viitoarele acțiuni ale blocului ACUM din moment ce nu au fost încă validate mandatele de deputat. „Din postura pe care o avem, și nu putem vorbi acum nici despre opoziție, nici despre guvernare, în momentul în care vom avea validate mandatele, vom veni cu o adresare către toți deputații din Parlamentul Republicii Moldova să începem procedurile de declarare oficiale a stării de captivitate a statului cu toate instituțiile sale, de reglementare și de drept. De aici pornind, vom stabili cu toții, cei care își doresc acest lucru, care sunt prioritățile”, a menționat copreședintele blocului ACUM.

„Chiar și de pe poziția de opoziție, putem acționa pe cele trei dimensiuni, cel puțin: o colaborare constructivă, atunci când este vorba despre obiective de interes național, putem vorbi despre o competiție de idei, de proiecte, de propuneri cu cei de la guvernare și putem vorbi despre un conflict parlamentar adevărat, atunci când este vorba de abuzuri, de derapaje ale guvernării”, spune Andrei Năstase.

În același timp, politicianul afirmă că niciun partid nu-și propune să stea în opoziție timp de patru ani. „Chiar dacă va trebui să facem opoziție, vom fi o opoziție cum n-a mai văzut Republica Moldova. Vor sări scântei din cei care vor abuza de drepturile oamenilor, de lege, de procedurile parlamentare”, afirmă copreședintele ACUM.

Blocul electoral ACUM DA PAS, la fel ca și celelalte trei formațiuni care au acces în Parlament, PDM, PSRM și Partidul „Șor”, nu a obținut majoritate parlamentară după alegerile din 24 februarie. Astfel, potrivit Comisie Electorale Centrale, ACUM a acces în legislativ cu 26 de mandate, Partidul Socialiștilor – cu 35 de mandate, Partidul Democrat – cu 30, iar Partidul „Șor” – cu 7 mandate de deputat.

IPN

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*