OFICIAL. O nouă țară a apărut pe harta Europei

blacknews.ro

Parlamentul macedonean a aprobat, vineri seară, un proiect care prevede schimbarea numelui ţării în „Republica Macedonia de Nord”, un vot care deschide calea soluţionării litigiului cu Grecia, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

„Parlamentul Republicii Macedonia a acceptat prin vot amendamentele constituţionale care prevăd schimbarea numelui ţării”, a declarat Talat Xhaferi, preşedintele legislativului de la Skopje.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate de cei 81 de parlamentari prezenţi în plen. Mulţi deputaţi de dreapta au refuzat să participe la vot.

„Fără acordul cu Grecia, nu vom adera nici la NATO, nici la UE”, a argumentat înaintea votului premierul social-democrat Zoran Zaev, potrivit Mediafax.

Proiectul de acord privind schimbarea numelui Fostei Republici Iugoslave Macedonia în Macedonia de Nord a fost semnat de premierul Zoran Zaev cu omologul său grec, Alexis Tsipras.

Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie aprobat şi de Parlamentul Greciei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*