Recent căsătorit cu „Miss Moscow”, regele Malaeziei a abdicat

stiri.tvr.ro

Regele Malaeziei, Muhammad al V-lea, a abdicat de la tron, a anunţat duminică palatul regal, într-un comunicat citat de Reuters. Abdicarea regelui Muhammad al V-lea intră în vigoare imediat, precizează comunicatul.

Aceasta este prima dată când un monarh al federaţiei malaeziene, ales de consiliul conducătorilor celor nouă state, abdică înainte de sfârşitul celor cinci ani de mandat. 

Muhammad V este al 15-lea rege ales al Malaeziei, de la declararea independenţei acestei ţări, în 1957. Muhammad V, care este şi sultanul statului Kelantan, a fost ales în octombrie 2016.

Malaezia este un stat cu monarhie constituţională electivă. Regele, Yang di-Pertuan Agong, este ales din cinci în cinci ani sau în momentul în care postul devine vacant, de către un consiliu special. Doar conducători, membri ai unor familii islamice de sute de ani, sunt eligibili să devină regi.

Cel de-al 15-lea rege al Malaeziei, Muhammad V, s-a căsătorit, în noiembrie anul trecut, cu câştigătoarea concursului „Miss Moscow 2015”, Oksana Voevodina, anunţa portalul Islam News. Potrivit presei, ceremonia a avut loc la Moscova. În meniul pentru nuntă nu a fost inclus alcool, deoarece toate felurile de mâncare au fost pregătite conform datinii „halal”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*