Trafic suspendat pentru o lună pe câteva străzi din Chișinău

noi.md

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 05 – 31 martie 2019, va fi suspendat traficul rutier pe anumite tronsoane ale str. 31 August 1989, str. M. Eminescu și str. Avraam Iancu.

Măsura luată de autoritățile locale, este impusă de prelungirea executării lucrărilor, în cadrul proiectului de reconstrucție a trei străzi din zona centrală a capitalei. 

Astfel, având în vedere necesitatea reabilitării rețelelor edilitare pe str. 31 August 1989, tronsonul cuprins între str. Mit. G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, în perioada de referință circulația transportului public de pasageri va fi organizat după cum urmează:

Troleibuze:

Itinerarul rutelor nr.7, nr. 11, nr. 16, nr. 25 și nr. 32 – se prelungește până la str. Alexei Mateevici;

Itinerarul rutelor nr. 30 și nr. 31 – se modifică după cum urmează: de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. V. Alecsandri, str. Bucureşti, str. A. Pușkin, bd. bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseele stabilite.

Autobuze:

Itinerarul rutei nr. 20 – se modifică după cum urmează: de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. V. Alecsandri, str. Bucureşti, A. Pușkin, bd. bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseul stabilit;

Itinerarul rutei nr. 26 spre direcția sectorului Râșcani se modifică după cum urmează: de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. A. Pușkin şi în continuare pe traseul stabilit.

Tot în aceiași perioadă, în legătură cu lucrările de reabilitare a rețelelor, pe alte două tronsoane ale str. 31 August 1989, circulația rutieră va fi suspendată între: str. Ismail și str. Ciuflea; str. Ciuflea și str. Ion Vasilenco.  

De asemenea, în perioada: 05 – 31.03 sunt planificate lucrări de pozare a rețelelor inginerești pe str. M. Eminescu, în perimetrul str. București – str. 31 August 1989, precum și pe str. Avraam Iancu, în tronsonul cuprins între str. Sfântul Gheorghe și str. Tighina.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*