Ucraina și-a înscris în Constituție aderarea la NATO și UE

news.ro

Deputații ucraineni au votat, joi, în lectură finală, înscrierea în Constituţie a obiectivelor ţării de aderare la NATO şi la UE, modificarea legislativă, iniţiată de preşedintele Petro Poroşenko, fiind aprobată de 334 de parlamentari.

Pe 22 noiembrie 2018, Rada Supremă de la Kiev a adoptat, în primă lectură, o serie de amendamente la Legea privind orientarea strategică a statului, pentru a înscrie în Constituţie intenţia de a obţine statutul de membru cu drepturi depline al UE şi al NATO.

Pentru votul final, modificarea legislativă trebuia să fie susţinută de cel puţin 300 de parlamentari, scrie Rador.

La finele anului trecut, Petro Poroşenko a declarat că „aceste amendamente, prin forţa Legii fundamentale, vor obliga toate autorităţile şi instituţiile ucrainene să asigure aderarea Ucrainei la UE și la NATO”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*